Adversara de duminică a Craiovei, CFR Cluj, s-a dovedit o rivală de temut pentru Știința de la revenirea ardelenilor în Liga I.
Singura victorie a trupei din Bănie s-a înregistrat într-un meci nebun, urmat de un adevărat cutremur la club, cu antrenori demiși, patroni schimbați și mult scandal. Pe 11 septembrie 2004, în etapa a 5-a, Craiova nu avea nicio victorie și evolua pe teren propriu cu CFR Cluj, după ce, în runda precedentă, pierduse cu un dureros 5-0 în Ghencea.
Antrenorul de atunci, Mircea Rednic, anunțase înaintea sezonului că „juveții” au obiectiv titlul, într-un sezon la finalul căruia Știința retrograda în eșalonul secund. Partida cu CFR a avut două reprize total opuse. După ce actuala campioană a condus cu 2-0 la pauză, trupa craioveană a câștigat prin dubla lui Pleșan și un eurogol marcat de Buhuș. Singurul „supraviețuitor” din acea echipă este camerunezul Jeremie Njock, care nu va putea evolua duminică seara, nefiind complet refăcut. De partea cealaltă, la CFR, a rămas de atunci tot un singur jucător, Cristian Panin.
Unul dintre „actorii” acelui meci nebun, Ionuț Luțu, care a fost schimbat la pauză cu Njock, a rememorat povestea victoriei, explicând cum a reușit „Puriul“ să-i motiveze pe alb-albaștri. „Eram praf, fraților, pe atunci. Nu luasem banii, pentru că Dinel Staicu nu mai avea chef să susțină echipa! M-a scos Rednic la pauză, era 2-0 pentru CFR (n.r .- râde). Ne-a întrebat nea Mircea ce se întâmplă cu noi și ne-a spus că, dacă reușim să batem, ne dă primă la toți din vestiar, din buzunarul lui. A scos banii la pauză și mie mi-a dat primă întreagă, doar să mă motiveze”, explică Luțu. Acesta merge pe mâna Craiovei și în meciul de duminică: „Bate Craiova sigur! Joacă bine și e timpul să câștige și un meci mare. Batem și noi pe Brașov și facem toată Oltenia fericită”, a încheiat mijlocașul „pandurilor”.
Antrenor demis, patron schimbat
Victoria lui Rednic în fața CFR-ului avea să consemneze o nouă premieră pentru fotbalul românesc. Dinel Staicu a vândut în pauza acelui meci Universitatea lui Adrian Mititelu. Rednic a fost dat afară de Mititelu chiar în acea zi, în locul lui fiind numit Victor Pițurcă. După numai o zi, însă, Mititelu a renunțat la echipă, motivele fiind amenințările fanilor către familia noului patron și tentativa lui Staicu de a-l păcăli pe acesta cu actele tranzacției.
"Eu sunt noul patron al echipei, iar pe Guso îl pun antrenor și avem obiectiv evitarea retrogradării" – Jeremie Njock, atacant U Craiova în 2004 Â 2 victorii a obținut din 2004 până acum Știința în fața CFR-ului, una în campionat și una în Cupa României, ediția 2005-2006 17 goluri a înscris CFR Craiovei în ultimele șapte întâlniri între cele două grupări
 Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER